Ape tulburi

Refren, Adn: asta-i momentu-n care dai tot din tine serpi cu venin venind spre tine in serpentine aceleasi stari pe tine terne-nvine eterne-n fine temeri, crime incep sa-ncline din temelie x2 Subsapte: deschide al treilea ochi, accepta orice transa transat in transe, e detonat in masa fara bilant sau balanta, cad in bratele pestei??? botezat de piramida corporatii gigantice-mi leaga fratii adanc in clepsidra direct din Babilon, mana dreapta a zeilor Maya calcul antic captat de cap erup din cocon [bongos??? WTF IS THAT? )], spargand capsule in cap cana de ??? imi trec anii ce-i taiat??? de-alarma din Galadin??? pana-n Iudeea sange scuipat partial, spurcat in spuma spatial primul contact intact, geneza dupa primul impact si ma desprind de zodii de nevazut ca Saint-Germain in vantul morii intre rai si iad, unde ziua desparte noaptea prin temple de cristal navigand manual corabia si-ti sparg scutu’ cu sunetu’, sufletu’ cusut sumbru-n stern Specii, H.A.O.S. si-Aforic, gazda pentru cei c-un picior deja-n infern Aforic: i-a despicat arcada, n-a inteles brigada n-a inteles ce-i strada, dar constiinta-i alta control n-ai, poli n-ai, respiri iar boli confort, hai, spor! hai ia (poc!), mori! si du-te, tati, tu cu-Illuminati ca frati-tu ramane-aici pe partituri cu Specii, nene, mii de specimene grei ca grecii semne?? te torn ca pe cisterne ti-o iei de la ADN in lasere calca-i tu pe capete, ca la calapod arata-te! dau. bate-te ca hoardele, esti tu stricat ca bagaboantele hai du-te-n mortii tai si-aduna satele satelitii mei emit pe Marte ca n-am parte de prea multe medii si emit pe alte unde inalte sunt calm, da’ nu-s departe, mi-esti fan, da’ nu mi-esti frate fals in totalitate, ca banii-n societate Adn: ne masuram incertitudinea-n trepidatii reci ingropand aspiratii intregi intre tirantii seci cu terminatii in vecii veciurilor??? bej si-asa orbesti in beci ignorand cate ne spun particulele din jur ca natura-i pantec fecund si-oricat e de scund, ramane tot prag magnetic remediu pentru mediul nostru total malefic da’ cavoul asta cu zimti stramt arde ca fosfor intins ma simt prins in stramtoare ca Bosfor in orase de marmura dura si fiare ce zbiara afara e iarna, zapada si gheare de seara stau sa tresara iara pe strada trag din tigara adanc atat cat pot si-n liniste-ncepe tot sa se miste incet de tot si-mi cere scop cand simt seva-n cristale cufund tumultul prind stare rup multul din zare si verva dispare