Insomnii

Știu tavanu’ ăsta pe de rost Mânjit cu cenușa umbrei arse de un lampadar anost TVul stă închis, încă prinde un singur post Mă judecă reflexia din ecranul lui jegos Văd reluări cu „ce ar fi” și „ce bine ar fi fost” Și „ce bine mă scoteam da’ păcat că am fost prost” Sunt alert pe-ntuneric, apatic pe lumină Îmi port pleoapele din plumb până-am parte de odihnă Și eu țip da’ nu m-aude nimeni, nu-s ca ei Că-s mânios pe Dumnezei surzi, blestem zei Că am răni deschise, nimănui nu-i pasă De-aia-aștept să vină doamna ca să mi le coasă Și-am ajuns să-mi doresc să fiu parte din minciună Că atunci pot spera că măcar e una bună Și-am impresia că voi sunteți toți băgați Doar că nu putem să fim toți hoți bogați Da-i un chin să vezi lumea prin ochii mei Și mă-nchin de ochii lor să nu-i trezesc și pe ei Că am ochii deschiși da’ am și insomnii Că odată trezit nu mai poți dormi, îți zic!