Lirica sentimentelor

Simt nisipul mărunt și fierbinte,cum mă zgârie sub talpă, Mă ceartă marea agitată,sunt sătul de-atâta apă.. Mă doare cerul care plânge fără oprire de 3 zile Peste sufletul meu mare,făcut zdrențe de copile. Și mă dor zile,mă urmăresc nu mă mai lasă, Nici nu mă mai simt ca acasă,nici măcar la mine acasă; Mă cert mereu cu sufletul,a ajuns un hoinar ordinar, Ce încearcă de-atunci în zadar să înece clipe supărate-n pahar... Gustul amar îl simt,îl simt,durerea despărțirii, Mă-nfioară legea firii,văd un viitor neclar, Conturat parcă de un zar,aruncat la întâmplare; Poate voi găsi fericirea când va pica un număr mai mare... Și aud sunete de vioară,îmi zgârie adânc timpanu` Eu sunt doar un ascultator,iar tu,tu ești lăutarul... Am jucat cum mi-ai cântat, și nu mi-a fost deloc bine, Dar a venit vremea,fată ,să cânt acum eu pt tine. Și cânt,cânt,cânt.E tot ce mi-a mai rămas, Purtat de timp,în trecut se-nvârt înapoi ace din ceas. Rămas fără glas,îți trimit șoapte la ora 12,in miez de noapte. Aud ecoul vocii tale,în zgomot de vise sparte. Au căzut petale (au căzut petale...),nu a mai rămas nici măcar una Din floarea ce-am plantat-o împreuna,doar noi și luna. Și nu-i niciuna care-ar putea vreodată să-ți ia locul, Că știu sincer c-ar încerca și ea să se joace cu focul... Să se joace cu focul.......