O ultima noapte de toamna

Satul adoarme invelit de furtuna, Luna se acunde mihinita-ntre nori El sta neclintit ,iar sufletu-i tuna Si ginduri la ea i-aduce fiori. Spre casa din vale priveste cu dor Oprita-i de ploaie frumoasa iubita Luminile cad, sperantele mor, Privirea se scurge spre valea-amutita. Nu! Nu e de ploaie oprita sarmana Ce plige pe umarul scumpei surori Frumoasa ca zina, usoara ca pana, O poti compate cu o mie de flori. Curind va pleca , ea stie prea bine Suspina cu greu la geamu-nvechit Privirile reci de ginduri sunt pline Sub lacrimi varsate, puteria a pierit Un dor simtitor spre el o indrepta Uitata de toamna, grabita de soarta Ea iese din casa, alearga spre poarta Mai vrea de la el o ultima soapta Dar ora-i tirzie si el a plecat Si timpul de parca pe veci s-a oprit Ploaia tacuse, furtuna a incetat Si viata-i ca-n bruma cazu-n asfintit...