Ploaia care va veni

Sunt un frate tânar, care crede în dreptate, Am ochi negri, dar am mâinile curate. Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate, Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate. Un fapt fara importanta ma poate face sa sper, Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer. Peste tot atârna greu Teama de sinceritate... Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare, Când sperantele pareau înselatoare. Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul, Stiti de câte ori, prieteni, i-am prins jocul. Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc, Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate. Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane, De blazoane, de canoane si fasoane. Fiindca banul si prostia sunt pericole morale Circul vieti ne-a impus salturi mortale. Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu, Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate. Sa-ncercam sa facem noi Un oras fara pacate. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate.