Mormantul...

Ruta doua zeci si doi.......... Stiam,stateam si eu cu voi.. Discutam p-acolo cate ceva, Si p-afara fulgerul batea. Imi zic sa ies afara sa ma linistesc, Ajung in pargul usii,incet incet imi amintesc. Fratele meu murise chiar ieri Si din ziua aceea,nu am mai plecat chiar nicaieri. Imi iau fularul,geaca si-am plecat Am plecat pe drumuri,putin suparat. Ajung la poarta cimitirului de piatra Ajung acolo,vad o piatra sparta... Pe o placuta scria mic si negru: "Aici se odihneste Petru" Cad in genunchi incet si apoi incep sa plang, Stau prost dispus si in gand incep zicand: "Ce naiba s-antamplat,eu nu am fost acolo, Cand fratimiu murise,eu faceam versuri solo. Cum de n-am putut gandi ca i se putea intampla Isi putea intampla ceva rau nu altceva". Si incet,lacrimilea le steargeam, Piatra fratelui de la mormant eu o pupam. Ma ridicam demn si curajos In gandul meu eram bine si voios. Acum ca m-am linistit putin e bine, Cu pasi mici plec de-acolo numai eu stiu de mine. Plec, ajung acasa repejor, Ma duc in camera mea,fac ca un motor. Ma urc in pat plin de hainele grele, Si stau si ma adancesc in gandurile mele, Pana la urma apuc sa dorm,in jurul meu e negru. Tot ce pot sa-mi amintesc e:"Aici se odihneste Petru".