Scrisoare catre fat frumos

Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în ușa mea și am să ies să te îmbrățișez. Aș fi vrut să-ți revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Și acum, când, în sfârșit, aș fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de mașini... Mi-ai spus că trebuie să creștem mari și să luptăm cu toți zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viața e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câștigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveți ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găsește câte unul care spune că ești un prost dacă ai onoare... Ai plecat și nu m-ai lămurit... În fiecare seară, mulți dintre noi ajungem în același loc, Făt Frumos... niște case mici... iar eu știu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul și trebuia să te lupți cu el... și toți oamenii fac aceleași lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă niște chei pe masă și se duc la frigider, scot o sticlă de acolo și beau din ea și se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis și se duc în altă cameră, unde se așază pe o canapea și dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleași lucruri, în același timp, seară de seară, în aceleași case mici, Făt Frumos... Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopți în care să dorm în același loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munți, călare pe caii noștri albi și vom călători în același timp cu stelele, și unde vom vedea o luminiță cât de mică, acolo vom coborî și vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Și luminițe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, și tu nu ești aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului și să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu știi cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele...?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că ești iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu și să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, și să îi învăț și pe alții... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos... Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să știu să îi găsesc și să știu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Și tu nu ești aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de niște idioți în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall și care cântă cântece despre bere și nici măcar nu-și mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-și aduc aminte... și râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine... Ar fi trebuit să fii aici, lașule... să ne înveți să luptăm... să ne vorbești despre onoare și prietenie... să ne povestești despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poți apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învățat, Făt Frumos... ai plecat ca un laș, Făt Frumos... și nu ne-ai învățat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubești doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu știu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reușit să iubești o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume... Tastez numele tău și mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Și tu nu ești nicăieri, Făt Frumos... Și nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Așa aș fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, și ai luat cu tine și Binele șï Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!