Iubito, vine toamna

Iubito, vine toamna peste toate Bacovia reintră în portrete Cad frunze picurînd singurătate Și tu ai gesturi parcă mai încete. Și te iubesc la echinox și după Iubito, vine toamna să decline Să macine, să năruie, să rupă Al lumii apogeu de feminine. Cum tu rămîi la țărmure de mare Eu plec s-aștept și crivăț și omături Și să mă-mbăt la mese singulare Cu umbra lui Bacovia alături. Iubito, vine toamna dinspre munte Cu ghilotine și anestezie Tot omul e un snop de amănunte Care amenință esența vie. Cu hachițe și mofturi și-alte alea Îmi ești pedeapsa, dar îmi ești și doamna. De pomi sinucigași se umple valea Iubito, te iubesc și vine toamna. Natura se închide ca un templu Cu lacăte de fosfor și rugină Eu morții mele te voi da exemplu Cît ești de disperată și senină. Iubito, vine toamna pînă-n oase O simt în mîna care ți se-ntinde Privește, ies fumuri peste case Iubito, după toamnă vin colinde.