Plopii fr el

Pe lîngă plopii fără soț Trec anii cu încetul Și ei ar fi aproape toți De n-ar lipsi poetul. El nu a fost nici cînd era Doar trecătoare copii Împrejmuiau absența sa Și fără soț toți plopii. La locul lor toți plopii sînt Foșnind cu tot firescul Dar n-au nici sens și nici cuvînt Lipsește Eminescu. Așa sîntem toți Destinul ne-arată Doar plopi fără soț Cu soț niciodată. Și primăria-i are-n stoc Și-i numără într-una Dar nu-i mai bate nenoroc Și nu-i foșnește luna. Nici primăvara nu dă sens N-au vară, iarnă, toamnă În jurul lor e-un gol imens Ce Eminescu-nseamnă. Iubita e acum pămînt Pe care-aleargă mînjii Sau a ajuns o frunză-n vînt Într-unul dintre dînșii. Mai bine nici să nu-i vedeți Sînt niște plute oarbe Numai poetul din poeți În cer îi reabsoarbe. Bat cît mai trist un gînd din toți Frunzișul veștejescu-l Pe lîngă plopii fără soț Și fără Eminescu.