Ne cheama pamantul

La voi cobor acuma, voi suflete-amagite Si ca sa va ard fierea, o, spirite-ametite Blestemul îl invoc Blestemul mizantropic, cu vînata lui gheara Ca sa va scriu pe frunte, vita ce se-nfiara Cu fierul ars în foc... O, fiarba-va mîndria în vinele stocite, În ochii stinsi de moarte, pe frunti învinetite De sînge putrezit Ce am de-alege oare în seaca-va fiinta? Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta O, oameni morti de vii Vedeti cum crapa urna, cenusa reînvie Cum murmura trecutul cu glas de batalie Poporului Roman Cum umbrele se-mraca cu zale ferecate Si fruntile carunte le-nalta de departe Un Cesar, un Traian Cad putredele tronuri în marea de urgie Se sfarma deodata cu lantul de sclavie Si sceptrele de fier În doua parti Infernul portalele-si deschide Spre-a-ncapea cu mia rasufletele hîde Tiranilor ce pier O, sfinte firi vizionare Ce faceati valul sa cînte, ce puneati steaua sa cînte Ce creati o alta lume pe asta lume de noroi Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina Toate-s praf, lumea-I cum este... si ca dînsa sîntem noi. Refren: Si singur stau si caut, ca uliul care cata În inima-omenirii de viata dezbracata Un stîrv spre-a-l sfîsia...