Ct arde un chibrit

Domnișoară cu chibrituri... Domnișoară cu chibrituri, în frig îți faci cald, De-ai știi cu câte ziduri, încerc să mă îmbrac. Domnișoară cu chibrituri, în frig îți faci cald, De-ai stii tu câte inimi, în ușă-ți stau să bat. Domnișoară cu chibrituri, în frig îți faci cald, De-ai stii ce multe haine, mi-am pus pe foc să ard. Și simt; cât arde un chibrit! Chibrit singur și mic, aproape jumătate, arzi, ard, arde, Chibzuit singur și mic, aproape pe moarte, mă arzi, ard, arde. Mângâie-mi tâmpla de scăpărici, alice de pământ, când mari, când mici. Piept de cuvant, când cad, când mă ridici, trage spre mine fără să-mi zici. Margini îmi cântă dintre nemernici, cazi în pământ, când mori, când zici, Din piept de cuvant, când calc, când calci, "poetule, frici să-mi ucizi, aici..." Taci. Te-ai îmbrăcat în dimineață, și așa, apăsând rea pe clanță ai plecat din lumea mea. În pasul tău grăbit, din drumul ce nu mai venea, și ai fugit în umbre noi și ai uitat că undeva, în patul din camera stinsă cineva încă ardea. Totu-n jur se făcu scrum și tremuram ca un nebun și te strigam cu glas de foc, mă stricam ca un nerod, mă stingeam cu fiecare loc ce dezveleam de dorul tău, ce joc nebun și dorul puse degetul pe buze la mijloc și spuse: Stop. Nu mai arde nimic, că nu-mi mai arde de nimic, să știi, totul s-a sfârșit și-n sfâșiat pat stau în foc și ard și deși mă-mbrac în cenușă nu mi-e cald. O aud și acum și în fum și în scrum, O aud și acum și în fum și în scrum... Te aud! "Miroase a chibrite, arse iubite, în casa ta sfinte cuvinte aprinde, cuminte, mă prinde de inimile fripte, cu minte de copil să mă alinte atentă, măcar câte puțin. Cu parfumul ei ieftin, să mă clatine-n declin, să mă țin mai clandestin de o clipă din destin. Poftesc din vraja ei un festin, nu pot să mă abțin Când... Mă caută ușor, ea, deși a plecat cu aripi pe covor stă întinsă umbra mea; ce monoton sfârșitul ăsta trist, când mă trezesc întins și nu știu ce m-a învins. Caut agitat, pofta se ascunde undeva, caut trupul dezbrăcat, unde-mi cade inima unde-n calme stă întinsă spre eclipsă dintr-o stea, când cerul este un tavan și universul cameră, când mă chemă: Chibrit singur și mic, aproape jumăte, arzi, ard, arde, Chibzuit singur și mic, aproape pe moarte, mă arzi, ard, arde. A fost odata un baț de chibrit și-o fată, focul ce stă-n comun i-a născut din glas nebun, Joacă din sunete, iubire, cască să sune bine, frumoasă mască din lemn și pucioasă arde-n mine Am fost o altă viața într-o palmă caldă, locul meu caștigat, lupta dreaptă ce mă poartă Joacă cu suflete, neiubire, lasă că sună bine, urată cânta la despărțire singurătatea mea, o-mpart cu tine. Și distanța e a dracului de neînvins, iubita mea, stii ceva? Sunt doar un chibrit cu care ți-ai aprins țigarea de după, Și da, încă mai ard și azi în mintea ta. Încă mai ard...